Echipa feminină de fotbal U15 FC Voluntari a încheiat recent primul cantonament, sub îndrumarea antrenoarei Nina Anca. Pregătirea Zânelor fotbaliste – așa cum sunt alintate de către antrenoarea lor – s-a axat pe “multă muncă, pasiune, dragoste de fotbal și activități pentru dezvoltarea personală”. Nu au lipsit însă nici distracția și orele dedicate studiului pentru școală.
Inspirată de entuziasmul care transpărea din jurnalele postate de antrenoarea Nina Anca pe paginile ei de social-media, am vrut să aflu mai multe despre acest stagiu de pregătire care cu siguranță are o importanță deosebită pentru tinerele fotbaliste, aspirante în lumea sportului profesionist. Cantonamentul fotbalistelor Voluntari U15 s-a desfășurat la Târlugeni (BV), destinație cunoscută pentru pregătirea sportivă în România.
Am sfârșit ca de obicei, prin a mă contamina la rândul meu de spiritul pasional al Zânelor față de fotbal și a mă simți inspirată de această echipă veselă și unită, îndrumată de cea care le este în primul rând o mentoră, nu doar o antrenoare de fotbal dedicată.
INTERVIU CU NINA ANCA, ANTRENOARE DE FOTBAL
Primul cantonament pentru echipa de fotbal feminin U15 FC Voluntari – Ce înseamnă să devii fotbalista?
I Love SPORT Winners: Aș fi tare curioasă să aflu pe scurt, în ce constă un program de antrenament fotbalistic pentru o echipă tânără? Care a fost programul de pregătire în primul cantonament?
Nina Anca, antrenoare fotbal: Programul de pregătire a fost diversificat de la o zi la alta, în așa fel încât am reușit să plecăm de la un punct A și am ajuns, zic eu, prin progres zilnic, undeva pe la sfârșitul alfabetului! M-am axat în mare parte pe pregătirea fizică și bineînțeles pe lucrul cu mingea, ținând cont de faptul că a fost primul cantonament din viața lor și din păcate nu au putut să ajungă toate. Dar mă declar foarte mulțumită de absolut tot ce am parcurs și am trăit în acest cantonament mai ales că am avut parte și de câteva meciuri bune în care am încercat să punem în aplicare exact ce lucram în antrenamente, cu echipe de băieți și una de fete!
I Love SPORT Winners: Am intuit prin intermediul postărilor online, că ați desfășurat și activități inedite. Ne povestești?
Nina Anca: Am avut activități multiple, dar cele mai importante sunt: recapitularea scrisorilor (n.r. pe care ni le-am dat) de când ne cunoaștem, unde am avut parte de foarte multă distracție, discuțiile din fiecare seară, o retrospectivă și o evaluare a tot ce am lucrat și simțit toată ziua, și bineînțeles, am creat pentru ele emisiunea “Zânele au Talent” dar nu pot dezvălui prea multe pentru că vă invit să le vedeți pe pagina mea, unde le voi posta. O să le îndrăgiți atât de mult, pentru că fiecare echipă în parte a trebuit să-și pună creativitatea, imaginația și originalitatea în aplicare! Au fost delicioase!
Este foarte important pentru mine ca toate zânele să învețe foarte bine. – Nina Anca, antrenoare de fotbal
I Love SPORT Winners: Din punctul de vedere al pregătirii fotbalistice, pe ce te-ai axat? Care a fost practic, viziunea ta, ca antrenoare în acest stagiu de pregătire?
Nina Anca: Viziunea mea ca antrenoare, în acest stagiu de pregătire a fost de omogenizare a echipei, pentru că vin Zâne noi, de pregătire fizică, de a le arăta ce înseamnă fotbalul în adevăratul sens al cuvântului, de a înțelege că fără muncă nu pot ajunge unde își doresc, de a înțelege că fotbalul merge mâna în mână cu cartea – este foarte important pentru mine ca toate zânele să învețe foarte bine – și nu în ultimul rând, de a vedea și ele și a simți ce înseamnă să devii fotbalistă!
Am lucrat foarte mult fizic și tehnic cu mingea și rezultatele s-au văzut în meciurile avute!
Când iubești ceea ce faci, nimic nu mai contează.
I Love SPORT Winners: Care sunt motivele pentru care #ZâneleVolunari te fac să fii mândră de ele?
Nina Anca: În primul rând, zânele mă fac să mă simt mândră de ele pentru că le place ceea ce eu iubesc cu toată ființa mea și anume, fotbalul! Că am reușit într-un timp foarte scurt să avem o echipă, pentru că am avut un moment mai puțin frumos în vară și nu m-au lăsat, ba mai mult, au venit după mine. Și părinții lor au fost și sunt extraordinari – aș dori tuturor să aibă parte de părinți de zâne așa cum sunt ai mei! Pentru că sunt cele mai frumoase, inteligente, ambițioase, perfecționiste, pentru că sunt așa cum îmi doresc! Pentru că au educație aleasă, pentru că bunătatea le caracterizează, pentru că deși sunt ceva diferențe de ani între ele, suntem o familie!
I Love SPORT Winners: Cu ce impresii, strategii și planuri de viitor pentru pregătirea fetelor a rămas antrenoarea Nina Anca? (pe scurt)
Nina Anca: Zânele și-au dorit să mai petrecem încă o săptămână de cantonament, atât de tare le-a plăcut, deși a fost obositor, dar când iubești ceea ce faci, nimic nu mai contează! Le-a plăcut atât de tare, încât în ultima seară, eram toate cu lacrimi în ochi, pentru că deși eram o echipă unită și o familie frumoasă deja, acum această legătură a devenit și mai puternică, chiar indestructibilă, invincibilă! Și-au dat seama că au progresat enorm, de când am venit pană în ultima zi.
Mulțumesc pentru interviu și succes, ZÂNELOR VOLUNTARI!
Notă: “Cantonamentul s-a desfășurat cu bunăvoința părinților de zâne, cu dorința arzătoare a zânelor, cu ajutorul clubului Voluntari”, spune atrenoarea Nina Anca. “Am reușit să obținem o pregătire centralizată în Brașov, mai exact în Târlungeni, unde și acolo am avut parte de oameni extraordinari, cum au fost Liviu, Dl Kiss, Rodi și Viorel, oameni cărora vreau să le mulțumesc din suflet!”
FELICITĂRI și din partea ILSW, tuturor acelora care creează condițiile optime de pregătire pentru formarea de noi talente în sport și în mod special în fotbalul feminin. Fetele au nevoie să le dăm încredere pentru a evolua în acest domeniu magnific!
de Julia Sima
I Love SPORT Winners susține fotbalul feminin. Iată ce am mai scris pe aceasă temă.
Fotbalista Marta Vieira da Silva, ambasadoare ONU: Vreau ca povestea mea sa le inspire pe fete
Interviu cu fotbalista Laura Nedelcu: In lumea barbatilor, trebuie sa dovedesti ca meriti sa te bucuri de fotbal
Club Sportiv Ocazional: O partida de fotbal “cu fetele” face ziua buna!
Ce tine focul aprins? cu Nina Anca, antrenoare de fotbal